Stimați clienți și parteneri,

Vă informăm că, Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat pe data de 16.03.2020 un comunicat de presă referitor la măsurile ce vor fi aplicate atât în perioada în care este declarată stare de urgență  în România, cât și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări.

Printre cele mai importante măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri din România sunt:

1. Suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare;
În acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților bănesti și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală.

2. Rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;

3. Implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;

4. Suspendarea acțiunilor de control fiscal (a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens;

5.Suspendarea acțiunilor antifraudă privind Filtru II și a activităților specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria și Bulgaria.

6. Amânarea termenul de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020.

Link către sursă AICI

Decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României