Da, ai văzut bine, Statul garantează către bănci plata creditelor bancare și acoperirea costurilor cu dobânzile și comisioanele pentru a asigura o relansare a economiei afectate de binecunoscutul virus.

 Te rog să urmărești video-ul nostru >>aici<< și informațiile de mai jos.

Creditele vor fi acordate de majoritatea băncilor din România în limita a 15 miliarde de lei, iar Statul garantează 80% sau 90% din valoare, plătește dobânda bancară până la 31.12.2020 și nu percepe comisioane de rambursare anticipată.

Acest ajutor vine să stopeze blocajul pe cash atunci când tu nu încasezi banii la timp, iar băncile nu mai acordă sau intârzie acordarea creditelor, lucru care ar fi făcut imposibilă o relansare economică pentru un număr foarte mare din companiile românești.

          Suntem conștienți că nu este ușor dar cu un minim efort din partea ta și a noastră putem să obținem un sprijin pentru afacerea ta.

Înainte de a merge mai departe, află >>aici<< care sunt criteriile de ELIGIBILITATE și >>aici<< ce activități sunt EXCLUSE.

Dacă ești ELIGIBIL, urmărește pașii pentru înscriere în programul IMM Invest >>aici<< începând cu data de 17 aprilie 2020 ora 10:00.

Modelul declarației pe care va trebui să anexezi, semnată de tine o găsești >>aici<<

Poți accesa maxim 10.000.000 lei și ai  două tipuri de credite: CAPITAL DE LUCRU și INVESTIȚII >>detalii <<

         Te rog să te gândești cu ce garanții vei veni, ca să ai pregătite informațiile necesare (Garanții pot fi constituite din: active circulante (clienți, stocuri, contracte etc), sau imobilizari).

Atenție!
1. Faptul că ai trecut de prima etapă nu presupune automat și acordarea creditului.
2. Fiecare bancă are propriul sistem de stabilire a criteriile de acordare a creditelor, unul din cele mai importante fiind gradul de indatorare. De aceea, se va efectua și o analiză separată de către fiecare bancă.
3. Există costuri suplimentare, ce nu sunt acoperite de această schemă: costul asigurărilor, cel al cheltuielilor cu instituirea ipotecilor mobiliare și imobiliare, costuri notariale, etc.
4. Ai obligația să asiguri garanții colaterale pentru fiecare tip de finanțare.

Pentru clienții noștri, care doresc să aplice pentru creditare, ne vom ocupa de furnizarea informaților, întrucât suntem în discuții cu diverse instituții bancare, către care vă putem îndruma și sprijini pentru depunerea actelor.

Dacă nu ești clientul nostru, facem un efort să te ajutăm cum putem, pentru că așa suntem noi, oferim sprijin tuturor și calitatea serviciilor noastre sunt cunoscute de mediul de afaceri.